Arătați că vă pasă și ieșiți din casă!
Arătați că vă pasă și ieșiți din casă!
Hai să fim sinceri: de câte ori ai auzit prieteni, rude sau chiar pe tine spunând că "nu se schimbă nimic, indiferent pe cine votăm"? Poate că e timpul să privim lucrurile dintr-un alt unghi și să înțelegem că votul chiar contează. De ce ar trebui să ieșim la vot? Pentru că dacă nu o facem, nimic nu se va schimba. Dacă aștepți o schimbare, tu ești cheia. Schimbarea începe cu tine.Atunci trebuie să fii parte din ea. Nu putem aștepta ca lucrurile să se îmbunătățească de la sine sau să lăsăm altora responsabilitatea. Fiecare dintre noi are puterea să influențeze viitorul țării prin simplul act de a vota. Dacă nu votăm, nu avem dreptul să ne plângem de rezultatul alegerilor. Votul este un instrument împotriva corupției. Participarea masivă la alegeri reduce șansele ca politicienii corupți să ajungă la putere.
A existat odată, mai mult în vis decât în realitate, o Românie care trăia în cinste, prietenie și onoare, cu priorități naționale, nu cosmopolite, o Românie atât de deșteaptă, atât de harnică, încât să nu moară de foame când ceea ce se numește economie e parcă împotriva ei. Într-o Românie devastată de sărăcie, politicianism, intelectualism și corupție se mai pot găsi încă motive de mândrie? În credințele, gândurile și idealurile simple ale oamenilor simpli, îngrijitoarele sunt femei triste și tăcute, nu surâd aproape niciodată, nu vorbesc cu voce tare pe stradă, merg cu capul aplecat și cu spatele îndoit, ca și cum s-ar simți invizibile. Sunt o prezență discretă și mută, sunt îngerii păzitori de care se sprijină bătrânii neputincioși.
Da, fiecare român care a emigrat, are câte o poveste. Este de fapt, câte o poveste. A unui surâs, precedat de o lacrimă vărsată de pe obrazul dorului, suferinței, sacrificiilor. Românul emigrant a împânzit pământul, lumea, cu zbuciumul său, cu încercările sale, cu povești reale despre oameni care cândva au plâns, au strâns din dinți și au ridicat privirile spre cer, cu mâinile împreunate, rugându-l pe Dumnezeul Atotputernic să aibă grijă de ei și de copiii lor, de viața lor. Măsura fericirii vremelnice de astăzi este direct proporțională cu măsura lacrimilor vărsate, într-un timp care a stat pe loc la despărțirea de iubită, mamă, tată, soție, prieteni, copii. Au plătit șpăgi ca să li se înlesnească trecerea graniței către libertate, au fost înșelați de tot felul de firme fantomă sau escroci unși cu toate alifiile. Câte românce nu au dat bani ca să plece la un loc de muncă undeva în străinătate? Câți nu s-au trezit că au fost escrocați, după ce au fost ademeniți cu tot soiul de anunțuri publicitare sau așa-zișii angajatori s-au "evaporat" la destinație? Sunt multe de spus despre toate acestea. Nu toți au forța de a merge mai departe. Dar la general vorbind, românii emigranți au avut cu milioanele forța de a încerca măcar să izbutească pe drumul străinătății.
Venită în Austria, am descoperit cât sunt de româncă. Revenită în România, am început să gândesc și uneori să simt ca o austriacă. Nu numai atitudinea față de muncă și profesionalism s-a schimbat, dar și felul de a construi spațiul privat și de participa la cel public. Cred că noi, cei trecuţi de 50 de ani ca vârstă, avem o experiență tare interesantă, pentru că viața ne-a așezat la începutul multor drumuri. Nu suntem nici de sacrificiu, nu suntem nici de consum, dar noi avem grijă de sacrificaţi şi tot noi îi facem mari pe consumatori, adică legăm lumile între ele. Suntem primii din țara asta care au plătit taxe conștiincioși, și suntem ultimii care citesc cărţi. Ne-am învăţat bolnav cu ideea că ne pleacă copiii, care încotro, la studii, la muncă. Pleacă şi rămân acolo. E un dat al epocii, îl înghițim, deşi ne doare. Una peste alta, drama româncelor plecate de acasă se adâncește, iar familiile dezbinate sunt în creștere, iar acestea sunt nevoite să-și aleagă câte o mască pentru locul de muncă, o mască pentru gura lumii, o mască pentru familie,… măști care ascund durerea sufletească.
Datorită sistemului deficitar, corupției și nepotismului, România a ajuns țara cu a patra diasporă din lume. De 30 de ani, o clasă politică incompetentă, coruptă și trădătoare a distrus o țară care în 1990 nu avea datorii, o țară cu resurse uriașe. Distrugând România, acești politicieni veroși, de care parcă este imposibil să scăpăm, au furat viitorul mai multor generații. În acest context, peste 3,5 milioane de români au luat calea pribegiei, pentru o viață mai bună, pentru mai multe oportunități sau, pur și simplu, pentru a scăpa de sărăcie. Marea tragedie este aceea că majoritatea celor 4 milioane de români plecați peste hotare sunt oameni activi, care pot și doresc să muncească! Tragedia o să ni se pară și mai mare atunci când descoperim că un procent semnificativ dintre cei plecați sunt medici, ingineri, cercetători, nenumărați olimpici și alți intelectuali care ar fi putut să facă o treabă excelentă în România.
În 09 iunie gândiți-vă la tot ceea ce trebuie schimbat în țara noastră!
Arătați că vă pasă și ieșiți din casă!
Daniela Gumann