Categoric ZIARUL CERTITUDINEA este o certitudine

Urmărind pe youtube, știrile despre evoluția războiului din Ucraina, am ajuns să ascult și despre evenimentul de la Teatrul Național București unde Dan Puric a susținut un spectacol/conferință cu sala închiriată. Am ascultat știrea prezentată și am mers mai departe căutând despre evoluția războiului, căci asta consider eu că trebuie să ne intereseze în acest moment mai mult. Cu timpul am remarcat și altă atitudine a unei personulități închipuite, care se bagă și ea ca musca-n oala altuia, doar, doar o fi văzută că scrie... Nu mai contează ce scrie, cum scrie și despre cine, dar unde este rost de strigături, de ieșit în stradă, își găsește timp. Aseară l-am sunat pe domnul Miron Manega pentru cu totul altceva și în discuție ne spune: "dar dumneavoastră nu sunteți la curent cu ce se petrece acum în țară?" Noi suntem de regulă atenți la știrile din România, am știu și despre acest moment, dar nu am crezut că va fi atât de "dospit" și "frământat". În acest context l-am rugat pe domnul Manega să-mi trimită în format pdf ziarul cu pricina, pentru a fi mai bine documentată. L-am citit și nu am găsit nimic incriminator, dar chiar și dacă ar fi incriminator, care ar mai fi libertatea de expresie a presei? Ce rost ar mai avea existența multor nume de ziar? Și dacă se impune un anume tipar de exprimare și abordare a unor teme și subiecte, atunci înseamnă că somnitățile din era comunistă încă nu au dispărut și aplică mai departe cenzura presei.

Ministrul culturii afirmă că Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest "demers extrem de grav". Dar de ce să fie informat, când sala a fost închiriată de însuși Dan Puric, care este colaborator al acestui ziar și în pagina 10 se afla un articol semnat de acesta cu titlul Inima poporului meu. Unde este acel "demers extrem de grav"? Vă spun eu de ce vi se pare grav, pentru că acest ziar are curajul de exprimare clară și directă într-o lume din ce în ce mai tulbure. Politicienii și propagandiștii lor știu totdeauna foarte bine ce vrea poporul, ei sunt porta vocea lui.

Căutând și citind tot mai mult despre acest moment, mă uimesc de lașitatea fiecăruia care figurativ vorbind, se tot eschivează și caută să nu iasă din contextul dorit de unii, pentru ași păstra locul călduț la minister, la conducerea teatrului, pentru că se știe foarte bine, aceste locșoare se dau pe sub mână și tot așa se țin unii de alții. O adevărată încrengătură, că nici nu știi cum deranjezi o frunză și-ți cade tot copacul peste tine, căci ei toți au legături între ei. Mă întreb dacă toți cei care-și dau cu părerea, au citit ziarul acesta și dacă pretindeți acest lucru, care ar fi informația care vă deranjează și de ce. Nu vorbiți în necunoștință de cauză, sau din spusele altora...

Din punct de vedere religios, acest subiect mă duce cu gândul la faptul că ne aflăm în postul paștelui și nu pot să nu fac o analogie cu Procesul lui Iisus când guvernatorul roman Pilat din Pont a lăsat poporul să aleagă, acesta a înțeles că în joc era cu totul altceva. Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: "Este de folos să moară un singur om pentru norod." (Ioan 18:14). Justificând astfel un proces nedrept și condamnarea unui nevinovat în numele unui bine general.

În istoria lumii antice dar şi în cea modernă, contemporană, găsim multe persoane care au manipulat masele. Astăzi trăim într-o epocă în care informaţia ne bombardează zi şi noapte pe toate căile. Suntem copleșiți de informații în aşa măsură încât "binele şi răul" se amestecă într-un vârtej care ne înghite discernământul.

Pentru că mereu pe prima pagină a acestui ziar Certitudinea se află cuvântul de necontestat al poetului Mihai Eminescu -primul nostru gazetar de geniu și ca orice geniu, deranja atât de mult încât a făcut posibilă exprimarea : "Ia mai opriţi-l pe Eminescu ăsta!"

Închei scrisoarea mea în tonul rar, e adevărat, dar plin de aluzii şi ironii, al unor articole eminesciene: "ferice de cel căruia-i spui o vorbă şi pricepe zece şi vai de acela căruia-i spui zece şi nu pricepe niciuna".(Timpul, 2 febr. 1879)

Daniela Gumann