„Să moară și capra vecinului”
Cu toții cunoaștem acest proverb pe care l-aș numi o constantă pentru specia umană. Omul, prin excelență, este ambițios și pricinos pentru limitele lui....căci, atenție, nu poate exista nimeni în afara lui mai bun. O vrem moartă, nu pentru că suntem invidioși pe proprietarul ei, ci pentru că, din câte știm noi despre lume și viață, ea nu trebuia să se afle acolo.
Oare ar fi mai bine dacă ar muri mai întâi, capra vecinului, ca să scap eu de competiție și să fie numai meritul meu?! Este asta o soluție? Păi de ce? Capra vecinului este cel mai mare dușman al vecinului. Este asta o soluție? cu o singură capră am putea satisface necesitatea pieței? Sau asta nu contează când e vorba de orgolii? Pentru că de ce am încerca noi să reparăm ceva, să construim ceva, să găsim o soluție, să facem ceva creativ, când de fapt ne putem dedica existența terorizării celorlalți. Le facem lor rău, să fie și ei ca noi, să le fie și lor rău, nu încercăm să ne facem nouă bine, să ne fie mai bine decât lor. Oare să fie asta o moștenire din cei 45 de ani de comunism, unde existau informatori plătiți și erau în stare să-și vândă și sora și fratele, doar de dragul de a primi un ban și o funcție la partid? Și ce au învățat românii în ultimii ani? Ura. Au învățat să urască. Și nu oricum. O ură transformată în mod de viață, în care fiecare îi dorește răul celuilalt, un rău în varianta actuală românească. Nu contează dacă există motiv, fiindcă e foarte ușor de inventat unul, și toți strigă toți la unison.
Nu e nimic nou. De când e lumea, ograda vecinului a fost mai interesantă. Dar și mai nou, am auzit că această zicală s-a actualizat, si anume "Aș dori să moară vecinul și să-i iau eu capra." Atât această variantă cât și cealaltă de mai sus, scoate la iveală faptul că această teorie evidențiază invidia datorită statutului social și competiția. Aproape că nu-ți mai vine să deschizi calculatorul și să te conectezi la internet, mai ales pe site-urile de socializare, pentru că mesajele despre cât de rău, sau orice sună îndeajuns de rău și de urât ca să-l facă pe celălalt să pară un monstru, sunt înșirate le nesfârșit, de parcă asta ar fi singura preocupare a românilor.
O scenă de teatru, adevărat, bine pusă în scenă, dar de o perversitate greu de închipuit. Și de ce? Pentru binele, exclusiv, al celor care se bat pentru putere, pentru plăcerea diabolică de a face ce vor ei, de a dicta cu degetul întins, cocoțați pe tribuna puterii, acolo de unde, dacă murdărești, mizeria acoperă toată societatea de dedesubt. Însă, după ce trece și asta, ce rămâne? Se mai poate șterge mizeria asta socială? Se mai poate repara breșa morală uriașă creată în tot acest joc scârbos al acaparatului puterii? Nu cred. O să rămână ca o pată murdară, un jeg permanent social, care ajunge, încet, dar sigur, să definească societatea românească. Asta, până când oamenii o să refuze să mai accepte sforile păpușarilor perverși și impotenți moral.
În mod firesc, românii poartă acest virus oriunde s-ar duce, fiind un virus autohton de care oamenii se pot vindeca cu greu. Virusul comparației cu ceilalți români. "De ce el şi nu eu? Adică cum vine asta, nu suntem toţi la fel? Ce pilă a avut acesta?" O altă racilă comunistă. Uite că nu suntem la fel. Suntem diferiți. Chiar dacă, uneori, e drept, de prea puține ori, cel care este promovat o merită. Astăzi, nu contează ce eşti sau faci, ci felul în care apari în ochii altora. Iar această imagine, de cele mai multe ori grotescă, mai întotdeauna falsă şi cu certitudine simplistă, ţi-e fabricată, cu migală, de prieteni şi de adversari, de-a lungul unei conviețuiri de o viaţă. Mediocrii sunt marii câștigători la capitolul imagine.
Oameni răi, frustrați și malefici. Își tratează aproapele cu otravă și își doresc din suflet să moară capra vecinului. Trăsătura esențială e neîncrederea în oameni și fac tot posibilul să îl vadă pe aproapele lor neajutorat la pământ. Nu interesează pe nimeni binele altuia decât dacă a făcut ceva pentru el sau dacă face parte din familie, dar de multe ori nici familia nu mai contează, în rest, să moară dușmanii și vecinii și nenorocitul care a parcat pe locul nostru să facă cancer! Caută putere socială ca să îl oftice pe cutare sau pur și simplu să arate lumii ce capabil este el. Ipocriți până la Dumnezeul pe care îl pomenesc cu ocaziile cu mâna pe crucea de aur de la gât. Degeaba vă rugați pe la toate moaștele şi sperați să ajungeți în rai dacă tot ce faceți zi de zi e să intrați abuziv cu bocancii plini de noroi în viețile oamenilor care-și văd liniștiți de viața și munca lor. Sub masca modestiei și sacrificiului pentru alții, ascundeți interese de bani și faimă, voluntariat sau orice altă formă vreți voi să-i dați, e doar pentru naivi și creduli.
Tot vorbim cu admirație despre istorie, literatură şi alte câteva domenii unde am avut compatrioţi celebri în lume. Dar ne întrebăm, cât a mai rămas în caracterul nostru de la acei oameni?
Vă spun un lucru: capra mea, cu capra vecinului, și cu toate caprele din arealul preocupărilor mele esențiale formează întregul fără de care lumea ar fi mai săracă! Dar pentru a înțelege asta, este nevoie de înțelepciune. Rugați-vă, deci, să trăiască și capra vecinului și veți avea satisfacția că scăpați de sentimentul invidiei ceea ce vă va ridica, cu adevărat, deasupra tuturor vânătorilor de capre!