Scriitorul Sterian Vicol la Salonul literar „Axis libri”
Joi, 15 decembrie 2022, ora 17.00, la Salonul literar "Axis libri" din sediul central al Bibliotecii Județene "V.A. Urechia" Galați, Sala Mihai Eminescu, a avut loc lansarea cărților semnate de Virginia Dimofte-Chiriac (monografia "Sterian Vicol. Harfa de Țuțcani") și Sterian Vicol, cartea de poezie "Corabia lui Sterian", ambele apărute la Editura Timpul din Iași. A avut loc și lansarea celui mai nou număr al revistei PORTO FRANCO, remarcabilă prin acuratețe și eleganță, convocând în paginile ei nu doar veleitari, ci în primul rând, nume de prestigiu, care conferă orașului Galați o nesperată și discretă ținută culturală. Cuvântul de deschidere a fost rostit cu bine cunoscuta-i amabilitate și căldura de gazdă primitoare, de doamna director adjunct Geta Eftimie. Ca de obicei, moderatorul evenimentului a fost scriitorul Adi Secară. Evenimentul a început cu un grupaj de colinde interpretat de studenți ai Seminarului Teologic "Sf. Andrei" din Galaţi.
Au luat parte la acest deosebit eveniment, nume cunoscute din lumea literară a Galațiului, de la Tecuci, Focșani și nu numai, lista ar fi lungă dar aș prefera să menționez doar câteva nume ."errare humanum est"(a greși e omenește) - Virginia Dimofte-Chiriac, Pr. Lucian Petroaia, Teodor Parapiru, Gelu Ciorici-Șipote, Constantin Oancă, Săndel Stamate, Mariana Buruiană, Pr. Ion Croitoru, Dan Vîță, Mioara Baciu și mulți, mulți alții. Invitat special a fost actorul gălățean Lică Dănilă care a recitat un grupaj de poezii din cartea proaspăt lansată. Evocările au fost deosebit de interesante și diverse, unele adunând amintiri de prietenie de 50 de ani, alte prelegeri au fost referitoare la interpretarea cuvântului Corabie în mai multe limbi (cartea Corabia lui Sterian), altă abordare a adus în discuție titlul volumelor - Memoria lui Femios, semnate de scriitorul Sterian Vicol, făcând interpretări de asemuire la personajele din mitologia greacă. A fost o seară absolut specială care a continuat în grup restrâns la un restaurant în apropiere unde printre toasturi cu dedicații și urări se recita pe rând din cartea de poezie "Corabia lui Sterian".
A scrie sau vorbi despre Sterian Vicol atât ca scriitor, poet sau ca OM, pare a fi uşor, dar nu este chiar așa. Este uşor fiindcă poetul nostru de astăzi este atât de complicat, încât, orice ai spune despre el are şanse de a i se potrivi cât de cât! Sterian Vicol oglindeşte societatea românească actuală şi se lasă oglindit, cu un fel de satisfacție aproape masochistă, de ea. Un asemenea personaj nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Aşa încât Sterian Vicol are foarte mulţi prieteni, dar şi neprieteni(cum îi place lui să spună).
În compania bonomului poet Sterian Vicol, poveștile se scriu altfel, orgoliile se trezesc, se rostesc adevăruri dintotdeauna gândite și cu sfială rostite, clepsidra se întoarce și timpul începe să curgă, pentru o vreme, în altă direcție. Fire deschisă la colaborare, altruist ca nimeni altul (nimic pentru dânsul, totul pentru școală), împărtășește celorlalți tot ce are mai bun. Atât eu cât și părintele Ion Croitoru din Liești i-am mulțumit pentru calitatea domnului Vicol, ca mentor în activitatea noastră literară, dar implicarea lui nu se rezumă doar la aceasta căci el este un dar pentru suflet și un foarte bun prieten.
Să fim bucuroși pentru că avem prilejul să-l omagiem, să-l cinstim cum se cuvine, să-i mulțumim pentru tot ceea ce ne-a oferit de când îl cunoaștem și de când ne este alături.
Accesând linkul de mai jos, veți putea admira albumul foto de la acest moment festiv:
Lansare de carte STERIAN VICOL
Daniela Gumann - Galați